În România? ... Da!

În România? … Da!

      Urăsc prejudecăţile, dar ca orice român, îmi curge prin vene o picătură de superstiţie .. şi marţea se spune că sunt trei ceasuri rele! O fi că superstiţiile au apărut ca urmare a repetatelor întâmplări fatidice, o fi că .. puterea gândului atrage energii negative .. chit e că, marţea, mi se întâmplă câte ceva! Şi, iată-mă, marţi, înfruntând frigul , după ce prognoza meteo îmi alungase dimineaţa ultima speranţă că primăvara ar fi la cotitura blocului! Nu aveam cine ştie ce comisioane, dar cum după-masă aveam emisie în direct la un postul nostru local de televiziune – VoxTv Galaţi, zic să mă pregătesc!

    Şi cu lista pregătită în mână, cu telefonul în alta – că atunci când ai treabă, taman atunci se apucă de sunat, dau să achit ce aveam de cumpărat! Ca şi cum faptul că sunt o împrăştiată din fire nu ajunge, tehnologia îmi dă şi ea bătăi de cap, na că şi fulgii de zăpadă au chef de joacă!  Şi .. nu-mi dau seama că în loc să bag portofelul în rucsăcel, il .. bag pe lângă! Zăpada armotizează căzătura .. şi ma trezesc, 6 minute mai târziu .. în alt magazin, cu o vânzătoare, destul de indulgentă, care aştepta ca eu să-mi găsesc portofelul să-i pot achita produsele! Realizez că nu-l am şi ies cu speranţa că l-am uitat în celălalt magazin, mai precis pe tejghea, întrucât era cu vânzare la geam!

„-Da, doamnă, zice tipa, întrebată de mine dacă nu cumva mi-am uitat portofelul acolo! L-a adus băiatul de la flori, dar l-a luat înapoi că cică, ar fi venit doamna după el!”

 Care doamnă? Mă întrebam singură, în timp ce speranța mea .. murea încet, încet! Acum .. banii ca banii, dar mă durea de acte – buletin, permis .. cam cât timp voi pierde pe la cozi și pe la poliție .. că vorba românului – „birocrația omoară România!”

Vorbesc cu o altă doamnă de avea un chioșc în apropiere și întreb dacă îl conoaște pe băiatul de la flori! Zice – „Da, dar a plecat până acasă!” – „Normal, îmi zic ciudoasă în barbă – cum să nu plece?? – și-a făcut safteaua pe ziua de azi!”

 Dau o fugă până acasă – și mă reîntorc după ceva timp cu speranță că-l găsesc pe „băiatul de la flori!” – Ce credeți că gândeam pe drum ? Planuri, normal, că așa suntem obișnuiți, să punem răul înainte! Cum să-l determin pe tip să-mi înapoieze bunul? Dar poliția? Ar putea oare să m-ajute? .. Și uite-așa, în timp ce mă certam singură că deși știam că e marți, n-am fost mai atentă .. îl găsesc pe tip .. la măsuța lui cu flori!

„-Ați găsit portofelul meu, zic sigură de mine, vreți să mi-l înapoiați?”

„-Da, zice, omu’ scurt și simplu! E la mine! Veniți, că l-am pus bine!”

  Mă  uit lung la el – un om simplu, care se vede că nu duce un trai liniștit, nici măcar unul normal! Nu-i poți ghici vârsta, dar îi citești pe chip încercările vieții! Și mi-l aduc aminte – câteva ore mai devreme, am trecut pe lângă el – grabită să termin mai repede și să intru la căldură! Ningea și bătea îngrozitor vântul, iar el și încă o femeie, dădeau zăpada la o parte! Aproape că am dat peste el, dar nu mi-am cerut scuze .. în timp ce el o întreba pe cea care, în acel moment, îi putea întelege necazul „-Cine ne-o fi blestemat, doamnă?” –

  Ce nu știam eu atunci, era faptul că îmi pierdusem deja portofelul -  eram doar preocupată de ce aveam de făcut în acea zi – așa că, n-am gasit de cuviință, să-i spun măcar o vorbă bună, celui care, curața trotuarul, ca nouă, trecătorilor, să ne fie mai ușor!  Ce nu știam iar, era faptul că, dacă m-aș fi oprit măcar o secundă, aș fi recuperat portofelul imediat – pentru că o fracțiune de secundă mai târziu, omul l-a găsit în zăpadă!

    L-am urmat, cu o oarecare îndoială, spre locul unde omul pusese la păstrare obiectul găsit!  Mi-l înapoiază și-mi spune calm și fără să ezite – „Uitați-vă la el, să nu lipsească ceva! L-aș fi ținut 2, 3 zile .. sau cât era nevoie! E un Dumnezeu, doamnă, și nu ne bucurăm la necazul altuia!”

 I-am mulțumit frumos, l-am laudat și am plecat, încă uimită de gestul omului – nu avea o condiție bună, ci o viață plină de lipsuri! Ar fi putut trăi liniștit cu ce era în portofel – vreo 2 săptămâni, măcar până trecea vremea rea!  Își câștigă existența vânzând flori, la o măsuță din piața Micro39 , dar are ceea ce le lipsește multor oameni - și mai ales politicienilor – decență, demnitate .. și faptul că îi pasă de aproapele lui, chiar dacă nu-l cunoște! În România? Da!

Zâmbește .. și sufletul tău va  primi o rază de lumină!